2006.01.26 - Doru Ionescu - Va veni o generatie de ascultatori care va prinde rock-ul din mers si nu-l va mai lasa din mâna

Interviu cu Doru Ionescu

"Va veni o generatie de ascultatori care va prinde rock-ul din mers si nu-l va mai lasa din mâna" (Doru Ionescu)

de Diana Iepure (interviu preluat de pe site-ul www.agonia.ro - partener Club A)

Joi, 26 ianuarie 2006, la Club A, are loc lansarea unei altfel de enciclopedii a muzicii românesti. Interviul cu Doru Ionescu anticipeaza acest eveniment important pentru iubitorii de rock.

1. Nu pot sa îti ridic mingea la fileu, fiind acesta un intervu off line, dar sper sa intuiesc, cel putin, cum ar fi putut începe si continua o discutie în Club A, de exemplu, pe fundalul sunetelor trompetei lui Mihnea Blidariu. Doru Ionescu, de unde a pornit pasiunea ta pentru rock?

Am o „aplecare" deosebita pentru muzica, pe care am avut norocul s-o cultiv din scoala generala, la pian, apoi flaut. În paralel, la Casa Pionierilor din Focsani, asa cum exista institutia pe vremuri, am studiat percutia si chitara, intrând si în formatia de muzica usoara a clubului. Restul e simplu. Am format trupe de rock în liceu, chiar în armata si la facultate, în Bucuresti: la Universitas, Club Ing (Politehnica) si la Casa Studentilor „Grigore Preoteasa". Lucrurile au luat o „întorsatura" profesionista. Îmi imaginam ca asta voi face toata viata, la Aeronave Ceausescu interzicând sectia Navigatie - ingineri de bord, pentru care venisem.

2. Cum ai reusit sa îti transformi pasiunea în meserie?

Întâmplator, dar dorindu-mi subconstient tot timpul. Imediat dupa Revolutie, un prieten m-a chemat sa vindem reviste. Am ajuns la un trust care, de fapt, nu apucase sa scoata reviste. Am propus o rubrica în revista „Telegraf", al carei prim numar avea sa apara odata cu suplimentul ei „Rocker". Au urmat 20 de aparitii, la diverse edituri. În paralel, scriam rubrici de profil la mai multe saptamânale si cotidiane, centrale si locale. Din 1993 am început sa primesc tone de Cduri promtionale de-afara. Cu ele am fost chemat la Radio România, în emisiunile lui Titus Andrei, apoi Lucia Popescu Moraru, Mirela Stoenescu, Ioana Marculescu s.a.. Din iulie 1997, am pus în unda emisiunea proprie „undergROund", la Radio 3 - România Tineret, care a durat pâna în octombrie 2004, când m-am retras, la trecerea pe net a postului.
În paralel, în ‘93 - ‘94 aveam o emisiune- rubrica în Magazinul de sâmbata al televiziunii SOTI. În mai 1994, am reusit la un concurs al revistei „Panoramic Radio - TV" editata de Televiziune. În ‘95 am colaborat, timp de un an, la toate emisiunile realizate de Mihai Godoroja pentru TVR, apoi am abandonat, nemaifacând fata (la radio aveam rubrici zilnic) si având propriile optiuni muzicale... underground. Din 1999, o data cu relansarea postului TVR, am fost solicitat sa propun o emisiune, „Veni Video Vici" care sa lanseze nume noi din pop-rock.
Am colaborat la aceasta pâna ce revista „Panoramic" a fost oprita, din vara lui 2000 trecând practic în redactia Muzica - Divertisment. Deja realizam o emisiune în nume propriu, „Televiziunea, dragostea mea" (bilunar, doar cu arhiva muzicala). În 2001, toamna, am propus un format nou, saptamânal, „Remix", cu arhiva, dar si cu muzica prezentului. În urma cu vreo doi - trei ani au aparut si celelalte (actuale) emisiuni, „Pop Cultura" si „Play Back" (dedicata, în majoritate, arhivei si actualitatii jazz, prezentata de Florian Lungu, showman-ul total al genului în materie de publicistica).
Am avut noroc mai tot timpul, ajutor de la Dumnezeu, eu nefiind genul care sa insiste sa faca ceva nou, cel mult sa ma retrag în domenii neacoperite... sa nu supar pe nimeni. Si de deschidere totala din partea conducerilor TVR, ca si a echipelor cu care am lucrat. Nimic din ceea ce exista în carte nu ar fi fost posibil fara ajutorul lor, ca si al prietenilor - colegi de breasla cu care m-am intersectat tot timpul la lansari ori la concertele din tara. De unde si ultimul capitol al cartii „peste care cititorii pot trece, eu nu"...

3. Mai este oare astazi, când tot mai multe trupe fac playback, timpul chitarelor electrice în România?

Absolut. Am asistat (si am promovat din plin) nasterea fenomenului dance, hip-hop, multi dintre producatorii lor muzicali, chiar artisti, vin dinspre rock. Au încercat sa creeze altceva, constructiv, si nu am putut sa nu preiau ideea. Altfel, televiziunea a inventat play-back-ul din motive obiective, cred, asa ca, în anumite conditii, nu ma deranjeaza. Totusi, prefer partea live a problemei. E loc de chitare electrice din plin astazi, la noi, cu coalizarea noastra, a celor care promovam genul, ca si efortul sustinut si coerent de promovare a fiecarui muzician ori trupa.

4. Surpinzator, dar a îmbatrânit rock-ul, devenind, iata, o piesa de muzeu, în sensul trist al cuvântului. În timpul dictaturii, rock-ul a avut un impact mai mare asupra tinerilor, decât are acum, când se poate asculta orice, oriunde si oricând. Cum îti explici acest paradox?

La noi, în România, rock-ul s-a nascut si a evoluat într-un mod particular în vremea comunismului, de unde si fracturile de dupa 1990, apoi 1995. A asculta atunci rock era sinonim cu o forma de protest (minimal, inconstient), toata atmosfera concertelor (rare, izolate în timp si spatiu) era underground, parea la limita ilegalitatii, iar vârsta era aceea a adolescentei, când te împotrivesti cu orice chip, preferi calea ta, desi nu stii exact ce vrei... Ca o paranteza, cand au inceput Tv-show-urile de înfierare a manelelor (care în fapt nu vindeau cine stie ce), mai-în-gluma-mai-în-serios multi liceeni si le-au cumparat pentru chefuri etc... pentru ca erau interzise. Revenind, rock-ul e mai tânar ca oricând, mi se pare, de fapt traieste o noua tinerete, pentru ca-si gaseste locul pe piata în cele mai neasteptate exprimari ale sale, de la fuziunile muzicale de tot soiul pâna la conceptualizarea maximala pe site-uri, în fanzine & reviste, în concerte-gigant, pe coloane sonore de film - teatru s.a.m.d. La noi era cult în trecut, pentru ca se gasea greu, acum traim epoca internet-ului cu avantaje si dezavantaje. Eu folosesc net-ul si ma bucur de el, desi, pe de alta parte, este mijloc de propagare a nu-stiu-caror idei... Fireste, traim epoca media, în care fiecare patron foloseste ziarele, radio-ul si televiziunea cum crede el de cuviinta, dar nu cred ca nu vor aparea si la noi oameni cu dare de mâna care sa investeasca în asa ceva.
Lansarea cartii din 31 ianuarie, cu public, va aduce un nou proiect în atentia celor interesati, întitulat MUZEUL ROCK, care va încerca sa unifice toata informatia ce tine de rock, sa strânga oferta si cerere, pentru ca exista o lipsa de comunicare evidenta în domeniu, în acest haos media...

5. Sarmalele Reci, ZOB, Vama Veche, Zdob si Zdub, Vita de Vie, Omul cu Sobolani, Luna Amara. Si câte ar mai fi? Cam putine nume pentru rock-ul românesc dupa ‘90...

Nu-i adevarat. A fost o prima generatie nouazecista de rockeri, printre ei VITA DE VIE, ZOB, SARMALELE RECI, care atunci s-au rodat, au iesit la iveala... E vârful aisberg-ului, underground-ul e mai plin ca nicicând si surprize apar la tot pasul. Totul e ca fiecare trupa care are cu adevarat ceva de spus sa poata propune CEVA, CUIVA. Din acest punct de vedere, TVR si RADIO ROMANIA, institutii pe care le stiu destul de bine, ofera un mijloc de promovare. Ramâne sa fie urmate si de alte radiouri & televiziuni. Va veni o generatie de ascultatori care va prinde rock-ul din mers si nu-l va mai lasa din mâna, asa cum a fost si în anii 60, 70, 80. Punem pariu?

6. Publicul român de azi pare a fi pregatit pentru alt gen de muzica. Cât de receptiv e la rock?

Am raspuns, pe portiuni, mai devreme. Nu e atras si coagulat, în preferintele lui, de o oferta coerent legata, din partea mai multor lideri de opinie / institutii media în care sa aiba încredere. Si oricum, publicul de rock e calitativ mult deasupra celorlalte categorii de melomani (ma refer la dance, pop...), prin urmare, si mai deschis la nou.

7. Cum vezi rolul televiziunii în schimbarea lucrurilor si aducerea rockului din underground la mainstream?

Pai, deocamdata e cel mai important rol, televiziunea pare sa guverneze. Mai multe emisiuni specializate la posturile muzicale TV (si radio) sunt un deziderat, dupa ce se vor „aseza" mai bine, ca au tot schimbat patronii. Probabil ca noile trusturi de presa se vor ocupa si de acest segment, macar noaptea, unde audienta conteaza mai putin, momentan.

8. Cât de implicata în politica poate fi muzica rock azi?

Pai, poate fi cel mai mult implicata, în raport cu celelalte genuri de muzica, la egalitate cu hip-hop-ul. Probabil întrebarea se refera la manipulare? Exclus. Nu cred ca un concert electoral poate schimba optiunea alegatorilor tineri.

9. În prefata cartii tale, lansarea careia va avea loc pe data de 31 ianuarie 2006, la Club A, spui despre capitolul Cenaclul Flacara: „ cititorul îl poate trece, eu nu". De ce?

Sunt doua capitole separate, unul referitor la cenaclu, altul referitor la cu totul altceva, am zis mai sus.

10. Ce nume din rock-ul românesc ar putea servi drept exemplu pentru tinerii talentati care încearca sa se afirme azi?

Foarte multe. De la rockerii veterani, PHOENIX de pilda, care continua (atât cât se poate, ei fiind raspânditi în mai multe tari), aici fiind si meritul primordial al lui Nicu Covaci, care trage corabia dupa el, si pâna la IRIS si CARGO, care-si gasesc drumul în continuare în jungla showbiz-ului autohton. TIMPURI NOI, KRYPTON, VITA DE VIE, PROCONSUL, PARLAMENT sunt trupe ai caror membri au continuat sa cânte din anii '80 încoace, unii încercând marea cu degetul atunci - new-wave-ul care nu era foarte bine si exact perceput. Dar sunt atâtea exemple.
Eu prefer «modelul» trupelor tinere, înca necunoscute, pe care îl dau de fiecare data. În loc sa faca nu-stiu-ce (se subînteleg aici problemele cu care se «confrunta» tineretul postdecembrist), ele leaga idei în comun, scriu texte si compun, strâng bani pentru instrumente si sali de repetitii, cauta producatori si concerte, se organizeaza în întelesul deplin al cuvântului. Si, mai presus de orice, toti tinerii astia CREEAZA, chestie care a apartinut initial Divinitatii. Nu-i obliga nimeni, e clar? Au fiorul ala în ei, daimonul.

11. Cui îi este adresata cartea "TIMPUL CHITARELOR ELECTRICE: Jurnal de calatorie in arhiva TVR"?

Cartea este un început de a documenta anii ‘60-‘70-‘80, si este chiar un jurnal de calatorie al unuia care nu a trait acele vremuri. Am intrat în arhiva cautând, cartea este într-un fel personala. Dar mi-am spus ca si altii si-au pus aceleasi întrebari pe care le-am adresat eu interlocutorilor, personajelor cartii (vreo 150). Am facut niste emisiuni care au zburat, se vor da poate în reluare (am promisiuni la TVR 1, chiar din martie). Este un punct de plecare, alaturi de dictionare si de de alte încercari publicistice, de a concretiza o istorie orala a ceea ce a fost si continua. Melomanii contemporani ai acelor vremuri vor afla multe, poate mai putin stiute, despre tineretea lor, cei tineri (si în primul rând muzicienii) vor vedea ca demersul lor (ARTISTIC) nu este izolat, ca respecta o continuitate, ca nu sunt ai nimanui, ca apartin de ceva cu mult mai mare. Cartea nu este o istorie, ci atmosfera, si cred ca demonstreaza despre cum rock-ul si folk-ul au facut parte din spiritualitatea româneasca. Este un omagiu adus muzicienilor din alt veac. Dar un puzzle incomplet. Cu o a doua editie revazuta si mult adaugita, doar pe baza ecourilor, asa cum scriu în primul capitol, din partea acelora care au trait epoca chitarelor electrice, vom putea discuta despre ceva mai oficial, care sa miroasa a istorie. Eu, unul, abia le astept, ca si volumul 2 care este destinat anilor '90, pe care i-am trait plenar ca «ziarist» de rock.

12. Ai ales editura Humanitas sau editura te-a ales pe tine?

Aici a fost foarte simplu. Dupa ce m-am consultat cu cei de la Club A, care m-au ajutat si ma ajuta în tot ce întreprind publicistic, neconditionat, am ajuns la Dana Papadima de la Humanitas Educational. Care asculta rock, iar sectiunea domniei-sale a mai scos carti „muzicale". Voiam s-o întreb, în cazul unui refuz, de alti editori care ar putea fi interesati. Dar, cum ma asteptam dupa ce-am cunoscut-o (în timpul unui interviu în direct, la ultimul STUFSTOCK 2005), n-a mai fost cazul si n-am mai discutat decât despre cum sa apara volumul.

13. Ce proiecte legate de rock mai ai?

Pai, sunt gramezi, nu e timp fizic. Am mai zis si repet: tot ce-am propus Televiziunii Române mi-a fost acceptat - e vorba de posturile pentru care am lucrat preponderent: TVR 2 în trecut, acum TVR CULTURAL. Povestea câte unei piese rock, folk, chiar jazz, pe zi, în 5-7 min. este o provocare. Muzicienii din diaspora pe care nu i-am prins în interviuri (multi si foarte valorosi - Dan Andrei Aldea e un singur exemplu dintr-o multitudine, concludent) ar fi alta încercare. Continuarea „inventarierii" trupelor noi si valoroase pentru REMIX - ROCK FORUM, acele filmari de concerte la Club A. Rock si nu numai! Câteva remember-uri ale unor personalitati plecate prea repede dintre noi (Vali Sterian, Doru Caplescu, Liviu Tudan, Iuliu Merca si atâtia altii). Apoi o istorie pe ani, pâna în prezent, daca se mai umple puzzle-ul... Un serial TV pentru tineret. Si chiar o coproductie cu televiziunile nationale din alte tari foste comuniste, despre sincronismul rock-ului din aceasta zona a Europei, cu cel occidental. Noi avem surprize din partea unor antemergatori, sigur au si ei. Muzeul Rock de care vorbeam mai sus. Plus o serie de DVD-uri scoase de TVR Media, e clar cu ce! Sanatate sa fie, altfel bucurosi le-om duce toate...

Îti multumesc!