- Home
- Evenimente
- Galerie Foto
- Descrierea locaţiei
- Istorie Club A
- Poveşti din Club A
- Marian Baciu – PORTRET NONCONFORMIST DE REGIZOR ASEMENEA
- Cum a debutat "Romania Culturala sub lupa”?
- Cronica concertului Von Spar- de Mihai Plamadeala
- Mihnea- Luna Amara- "Crezul meu politic – bunul simt în tot ceea ce facem"
- Slang- Cronica de concert
- Doru Ionescu - Va veni o generatie de ascultatori...
- Proiecte Culturale
- Presă
- Preţuri
- Reguli
- Echipa noastră
- Join Us
Poeticile cotidianului - Seara de literatură în mişcare
RAZVAN TUPA - INITIAZA DEZBATERI LITERARE SI MODEREAZA EXTREMELE
Razvan Tupa s-a nascut la Braila in 1975. Primul sau volum publicat
in 2001, fetis, a fost distins cu Premiul national pentru poezie „Mihai
Eminescu", la Botosani, in ianuarie 2002. In 2003, fetis -
o carte romaneasca a placerii a facut obiectul unei a doua editii
revazute si adaugite la Editura Vinea.
Pagina personala: http://www.cartearomaneasca.ro/colectii/poezie/corpuri_romanesti.html
CE INSEAMNA POETCILE COTIDIANULUI:
Lansarea seriei de intalniri „poeticile cotidianului"
este un demers literar si cinematografic dedicat literaturii celor
mai recenti debutanti in literatura romana. Muzica live, recitaluri
si discutii cu autorii catalogati drept „Generatia 2000"
vor fi prilejul familiarizarii cu individualitatile conturate la linia
de start a ultimilor ani.
Fiecare editie a „poeticilor cotidianului" organizata
in cadrul consacratului „Cenaclu de film si literatura"
din Club A a avut ca invitat un scriitor care isi pune in scena propriile
scrieri si pozitiile pe care le adopta fata de cea mai concreta actualitate.
2005 - 16 editii de poeticile cotidianului
I. 5 mai Invitatul primei editii a fost Bogdan Perdivara.
Scriitor si jurnalist (Cotidianul), Bogdan Perdivara a debutat editorial
in 2004 cu volumul „Kilometri de pivnita" (editura Vinea).
Pentru acest volum a primit la Botosani, in luna ianuarie a acestui
an, Premiul National „Mihai Eminescu" pentru debut in poezie.
Impreuna cu trupa „Du-te vino", Perdivara a pregatit o
„confruntare" intre mijloacele muzicii (rock alternativ)
si poeziei (kilometri de pivnita).
II. 12 mai Prozatorul Silviu Gherman a ansat in Club
A colaborarea cu trupa Aven. Gherman a citit din volumul sau de povestiri
publicat de editura Polirom, "Scurta si plictisitoarea viata
a lui Kius" (ed. Polirom 2004)
III. 19 mai Mitos Micleusanu este unul dintre cei
doi coordonatori ai proiectului Planeta Moldova. Mai putin cunoscut
este faptul ca Micleusanu este scriitor si artist plastic. In Club
A Mitos Micleusanu a fost invitatul Poeticilor cotidianului. Surpriza
pe care o promitea in completarea lecturii si discutiilor cu publicul
din club A a fost un film al Planetei Moldova prezentat in premiera.
Primul volum semnat de Micleusanu, „Organismecanisme",
publicat de editura Ziua in 2002, a surprins critica de specialitate
prin usurinta cu care transpune in text fantasmele violentei si ale
sexualitatii brutale. Al doilea volum, romanul „Tuba Mirum",
publicat de editura Pontica in 2003, a nedumerit criticii oferind
povestea unei conspiratii fanastice.
Micleusanu a citit, a cantat, si-a prezentat proiectele muzicale si,
mai ales, fantasmele experimentului expresiv pe care il pune in practica.
Fie ca este vorba despre literatura, Planeta Moldova sau muzici electronice,
Mitos Micleusanu este un experiment in carne si oase.
IV. 26 mai a fost seara lui Claudiu Komartin in Club
A. Tanarul poet lansase pana la acea data volumul "Papusarul
si alte insomnii" la editura Vinea. Unul dintre cei mai premiati
scriitori tineri a venit in Club A cu Trupa Aven, colaborand cu acestia
pentru a pune la punct un spectacol complet.
V. 2 iunie a fost data la care Adrian Schiop a inaugurat
seria proiectiilor in Club A. Autorul romanului "Pe bune pe
invers". A fost seara cea mai "aprinsa" a Poeticilor.
Schiop a apasat la maxim pedalele discursurilor homofobe si rasiste.
VI. 9 iunie Club A a reunit din nou muzica rock si
poezia sub aceeasi umbrela culturala a "Poeticilor cotidianului".
Razvan Tupa a avut-o ca invitata pe Elena Vladareanu, cunoscuta mai
ales pentru poezia "care surprinde traumatismele unor abuzuri
de comunicare in relatiile interumane". Ea a recitat din poemele
care au facut-o cunoscuta, dar si din cele noul volum, in curs de
aparitie la editura Cartea Romaneasca. Elena Vladareanu a debutat
cu volumul "Pagini" (2002) si s-a impus in lumea literara
cu volumul de versuri "Fisuri", aparut in 2003. Alaturi
de ea se va afla trupa de rock Aven, care participa pentru ultima
oara la "Poeticile cotidianului".
VII. 20 octombrie "poeticile cotidianului"
s-au intors in Club A. Seria de intalniri lansata in primavara a inceput
sa includa proiectii de pelicule mai putin vazute si momente de mix-uri
poetice.
Publicul a a fost vedeta invtata, citind din cele cinci volume ("europa
zece cantece funerare", "cantece eXcesive", "circul
cotidian", "corpuri romanesti" si "submarinul
erotic") care tocmai apareau in librarii.
Primele filme difuzate au fost "L'Etoile de mer" (1928)
regia Man Ray si "Entr'acte" (1924) regia Rene Clair
VIII. 27 octombrie Emil Brumaru, Elena Vladareanu,
Dan Sociu, Claudiu Komartin si Razvan Tupa au lansarat Colectia de
poezie relansata de editura Cartea Romaneasca. George Onofrei, Redactorul
sef al "Suplimentului de cultura" a fost prezentatorul
celei mai complexe seri a "poeticilor". In Club A a fost
film, poezie si teatru. Actorii Virgil Aioanei si Carmen Florescu
au performat pe marginea volumelor "Submarinul erotic",
"europa.zece cantece funerare", "cantece eXcesive",
"circul domestic"si "corpuri romanesti".
IX. 3 noiembrie a fost seara de literaturi / muzici
/ filme la feminin. Oana Catalina Ninu si Miruna Vlada au impartit
scena pentru o seara de lecturi din Gaspara Stampa, Vittoria Colonna,
Angela Marinescu, Mariana Marin. Invitat special a fost Octavian Soviany.
Prezenti in film sau muzici au fost Chavela Vargas, John Cage si Maya
Deren. Muzica pe viu a venit de la Sanziana Fotache.
X. 10 noiembrie Bogdan Iancu a venit cu "Fata
din lift"(ed. Vinea, 2003) si cu texte "inrudite" cu
bucuria poeziei lejere, poezia care lacrimeaza rizand dar nu plange.
Alaturi de Bogdan Iancu pentru aceasta editie a "poeticilor
cotidianului" a fost trupa einuiea pentru recitaluri cu instrumente....de
jucarie!!!
XI. 17 noiembrie Calin Torsan, Cosmin Manolache,
Roxana Morosanu si Ciprian Voicila au tinut "Cartea cu E-uri"
(editura Curtea Veche) in Club A. Sorin Stoica, co-autor al volumului
a ajuns in club A prin intermediul unui film aflat la acea ora in
lucru dar ale carui imagini s-au potrivit de minune cu lectura pe
care a avut-o Roxana Morosanu la unul din textele lui Stoica. A fost
seara cea mai desteapta din tot ce am avut pana la acea ora. Cei patru
invitati, colegi si la Muzeul Taranului Roman au fost la "Poeticile
cotidianului" scriitorii relaxati si siguri de rostul artei
pe care o stapanesc, scriitorii de care avem nevoie.
XII. Pe 23 noiembrie, Poeticile au lasat liber in
Club A Celebrul Animal. poeme - film - lecturi - Colectia de toamnã-iarna
a tricourilor inteligente "publicate" la editura Hartman
din Arad au fost punctele de sprijin pentru timiditatea grupului care
pastraza astazi cel mai bine spiritul "avangardist" in
literatura din Romania. Realizatori airevistei "ca si cum",
Vasile Leac si Catalin Lazurca au fost singurii membri activi ai grupului
de la Arad care s-au incumetat (cu timiditate) sa intre in Club A
pentru show. Zapaciti de Targul de carte Gaudeamus, Lazurca si Leac
abia la sfarsitul serii si-au dat seama ca lumea era pregatita in
club A sa prinda Animalul. In schimb, aradenii au fost darnici cu
materialele grupului lor. Au citit o piesa de teatru, multe poeme
si au aratat doua filme. Unul dintre acestea era o raritate din istoria
gherilei culturale aradene, o pelicula in care pe imaginea unor oi
curioase se auzea Dylan Thomas racnind la noapte in versurile sale
celebre. Era vorba despre unul din filmele cu care "Celebrii.."
piratau casetele video de la centrele de inchiriat din Arad.
XIII. 1 decembrie de Ziua Nationala Poeticile cotidianului
au fost scena perfecta pentru Grupul de la Constanta. Mugur Grosu,
Gili Mocanu si George Vasilievici au fost obiectul unui autodenunt.
Constantenii subversivi au citit si au proiectat inregistrari din
timpul festivalului Erotica.
Deschiderea serii tinuta de Luca Dinulescu a adus pe scena actori
care nu aveau nici o vina pentru faptul ca nu li s-a spus ca publicul
din Club A este liber sa reactioneze. A ramas chitara electrica a
lui Luca si seriozitatea lui Laurentiu Banescu si a colegilor sau
invitati in Club A. Criticul literar Marin Mincu nu i-a abandonat
pe constantenii pe care i-a lansat nici in Club A, mai mult, a vent
cu volumul de debut al lui Gili Mocanu, "Sport" (poezie,
editura Pontica)
XIV. 8 decembrie a adus provocarea anului pentru
"poeticile cotidianului". Pentru prima data eroul nu a
fost in Club A. Era tot pentru prima data cand textele citite nu veneau
din partea unui tanar debutat in ultimii ani. Romanele lui Paul Goma
au prins glas in lectura lui Silviu Gherman iar povestea scriitorului
exilat a fost adusa in club A de Mariana Sipos, realizatoarea filmului
documentar "Strict secret:Paul Goma". Fragmente din romanele
"Soldatul cainelui", "Ostinato", "Justa",
"Sabina" si din mãrturia "Culoarea curcubeului"
au fost mostre convingatoare pentru toti cei care, veniti in Club
A la "poetici".
XV. 15 decembrie a fost seara in care autorii discreti
Doina Ioanid si Mihai Ignat au aratat la "poeticile cotidianului"
ca discretia poate sa fie doar o intamplare. Cei doi brasoveni au
aratat ca pot sa citeasca foarte bine scene din piesa de teatru "Crize"
pentru care Ignat a fost nominalizat de BBC in urma unui concurs de
acum doi ani. Nu doar ca intalnirea cu publicul din Club A nu i-a
descurajat, dar, de data aceasta publicul a fost timid. La ora de
incepere a serii (18.00) sala era aproape goala. La final, sala din
Club A se umpluse. Meritul a fost exclusiv al Doinei Ioanid si al
lui Mihai Ignat care au reusit sa deschida cartile de poezie pentru
toti cei care veneau la "poeticile cotidianului". Oaspetele
serii a fost poetul Alexandru Musina.
XVI. 22 decembrie in locul revolutiei din 1989, publicul
"poeticilor" a avut parte de Diana Geacar, Andra Rotaru,
Alex Nechifor, Claudiu Banu, Irina Roxana Georgescu si Dragos Rossman
sau Poetii de la Rasca. Din pacate, Nicolae Tone, editorul volumului
colectiv semnat de cei 6 la Editura Vinea, a anuntat ca nu poate sa
ramana atata timp cat editura nu este trecuta pe afis.
Marin Mincu, Stefania Plopeanu si Marius Ianus au stat alaturi de
tinerii debutanti incurajandu-I pentru o seara in care timpul a trecut
mai repede decat ne-am fi dorit. O premiera pentru Club A a fost "Pull
my Daisy", pelicula cu Allan Ginsberg si Gregory Corso tineri
si naratiunea lui Jack Kerouac. Surpriza serii a fost momentul Tupac.
Ultima intalnire "poeticile cotidianului" s-a incheiat,
tarziu spre ora 21, cand, pe "repede inainte" a fost lansat
primul numar al trimestrialului de poezie "Versus/m".
O revista speciala incheie primul an al unei serii de seri speciale
in Club A.
2006
25 de editii poeticile Cotidianului
XVII-XLI
XVII Ianuarie 12- Poeticile Cotidianului-Eminescu interzis minorilor
XVIII Ianuarie 18.- Poeticile Cotidianului -Talk Show si suplimentul
literar
XIX Februarie 9- Florin Lazarescu „Lumea presei: de la realitate la
fictiune. Sau invers" despre romanul "Trimisul nostru special"
XX Februarie 23-Poeticile Cotidianului- Cvasiliteratura cu Nora Iuga,
Adela Greceanu, Constantin Abaluta si Octavian Soviany.
XXI Martie 2-Poetcile Cotidianului- invitat Serban Axinte
XXII Martie 0-Poeticile Cotidianului-invitat special Livia Roscai
XXIII Aprilie 6-Poeticile Cotidianului - invitat special Dan Coman
XXIV Aprilie13-Poeticile Cotidianului invitatul absent a fost
Alexandru Potcoava cu vocea Liviei Rosca
XXV Mai 4.Poeticile Cotidianului-invitat Cosmin Perta si Stefan
Manasia
XXVI Mai11-Poeticile Cotidianului- Ionut Chiva/ Dan Sociu
XXVII Mai18 - Poeticile Cotidianului-invitata Nina Vasile
XXVII Mai 25- Poeticile Cotidianului- Robert Mandroiu si video-mixuri
industrial cu AKM
XXIX Iunie01- Poeticile Cotidianului- Joi 1 iunie, de la ora 18.00
"scrisul de fiecare zi" 3 filme si 3 scriitori, 3 filme: "sorin
stoica", "faruk", "oglinzi" / regia gabriel achim, autorii: calin
torsan / proza , ciprian voicila / fragmente dintr-o carte comuna,
fac parte din cartea la care lucra, la trei miini cu Cosmin
Manolache si Sorin Stoica, cosmin manolache / fragmente din romanul
"cind eram mai mijlociu".
XXX Iunie 8- Poeticile Cotidianului- invitata VERA ION
XXXI Iunie 15 PoeticileCotidianului Diana Geacar
XXXII Septembrie 21-Poeticile Cotidianului- Paul Doru Mugur si Adina
Dabija
XXXIII Octombrie 12- Poeticile Cotidianului Vasile Ernu De la Est
vine UNDERGROUND-ul. Vasile Ernu a adus în Club A la "poeticile
cotidianului" lumea lui minunată. Autorul volumului "Născut în URSS"
deschide sezonul întîlnirilor din Club A cu o seară în care a promis
că va aduce muzici şi filmuleţe made in URSS. Kino, Akvarium,
Auktion, DDT, Zvuki Mu, Nautilus Pompilius sînt cîteva din trupele
la care a umblat scriitorul Vasile Ernu în această ediţie a „poeticilor".
XXXIV Octombrie 19. Poeticile Cotidianului - Jurnalul lui Casanova
cu Magda Marculescu si Dan Silviu Boerescu si proiectie film semnat
Jean-Lorin Sterian
XXXV Octombrie 26 Poeticile Cotidianului - Cezar Paul Badescu
Romanul lui Cezar Paul Bădescu „Luminiţa, mon amour" se spune că s-a
epuizat în două săptămîni de la lansare. Prilej de discuţii aprinse
şi reînvieri ale diferitelor prejudecăţi literare, acest roman a
adus în prim planul discuţiilor literare un autor pentru care, până
acum, principalul domeniu de expresie a fost literatura. Respectat
ca jurnalist şi scriitor, Cezar Paul-Bădescu vine în Club A la
poeticile cotidianului pentru o întâlnire cu publicul.
XXXVI Noiembrie 02-Poeticile Cotidianului - Maria Manolescu
XXXVII Noiembrie 09 Poeticile Cotidianului - Joi, 9 noiembrie, de la
ora 18.00
club A va invita la poeticile cotidianului o seara de ghergut &
fracturism
Sorin Ghergut si Dumitru Crudu sunt doi dintre scriitorii despre
care s-a scris si s-a vorbit mult in ultimii ani. Dincolo de aceasta
asemanare nu mai au nimic in comun.
Pe de o parte, Sorin Ghergut este unul dintre scriitorii cei mai
retrasi pe care i-ati putea vedea vreodata. Desi a publicat prima
carte in 1998 in postura de castigator al concursului national de
poezie, a preferat sa pastreze discretia asupra sa apariitiile sale
la cenacluri sau lecturi fiind foarte rare.
Dumitru Crudu, pe de alta parte, este unul dintre cei mai discutati
autori, fiind, alaturi de Marius Ianus, initiatorul celui mai
zgomotos curent literar din ultimii ani.
XXXVIII Noiembrie16-Poeticile Cotidianului - Lansare Leonard Cohen-Cartea
Aleanului- muzici si vorbe
XXXIX Noiembrie 23 - Poeticile Cotidianului Lorette Nobécourt si
Bogdan Suceava. Saptamana aceasta, Poeticile cotidianului are doua
parti. In prima parte, publicul care va ajunge la Club A, joi, 23
noiembrie, il va putea cunoaste pe Bogdan Suceava, un prozator pe
care cei zece ani care au trecut de cand locuieste in Statele Unite
nu au putut sa-l faca sa uite specificul unei proze pe care nu o
poti desparti de spatiul romanesc.
In a doua ora a Poeticilor cotidianului am avut o premiera. Pentru
prima data, un scriitor strain a venit la Poeticile cotidianului
pentru a se intalni cu publicul din Club A.
Bogdan Suceava a propus o calatorie in lumea volumelor de proza
Imperiul generalilor tarzii si alte istorii (2002), « Bunicul s-a
întors la franceză » (2003) si « Venea din timpul diez » (2004).
Actriţa Paula Gherghe a citit din textele autorului.
Invitat special: Răzvan Penescu, redactor al volumului Imperiul
generalilor târzii şi alte istorii, editat de LiterNet.
De la ora 19.00, « Poeticile cotidianului », pentru prima data, au
ca invitat un scriitor strain. Scriitoarea franceza Lorette
Nobécourt vine in club A pentru a vorbi cu publicul despre cartile
sale.
Nascuta la Paris in 1968, Nobécourt este autoarea a sapte volume
printre care « La démangeaison » (Ed. Sortilèges, 1994), « La
conversation » (Ed. Grasset, 1998), Horsita (Ed. Grasset, 1999).
Chiar in ziua in care va ajunge in Romania, Lorette Nobécourt se va
intalni cu publicul de la Poeticile cotidianului.
XL Noiembrie 30-Poeticile Cotidianului-Lansare de carte - CAFENEAUA
de John Strlecky
XLI Decembrie 21.Poeticile Cotidianului Noua Literatura & Literatura
potentiala 2
La ultima întâlnire din acest an, Poeticile Cotidianului au adus
publicului din club A cei mai tineri autori lansati în 2006 în
literatura româna.
Discutiile cu scriitorii sunt prefatate de un spectacol de TEATRU -
LECTURA, dupa Alexandru Vakulovski. "Dumnezeul nostru în tricou "
este un spectacol montat de Liliana Câmpeanu, care semneaza si
dramatizarea (dupa romanul „Pizdet"). Interpreteaza actorii Corneliu
Bulai , Dragos Silivestru si Catalin Popa.
Regizoarea Liliana Câmpeanu îsi descrie spectacolul astfel: „Trei
tineri furiosi care-si reneaga trecutul, îsi pun la îndoiala
prezentul si nu-si imagineaza viitorul, planuiesc sa fuga din
România . Dar mai întâi trebuie sa fuga de ei însisi, de viciile, de
patimile si dependentele lor. De întunericul din ei. Vor sa gaseasca
lumina . O vor cauta pretutindeni dar niciodata acolo unde trebuie :
în ei însisi. De aceea, nu se vor salva . Sau poate ?
În luna noiembrie, Târgul de Carte Gaudeamus a gazduit lansarea
revistei «Noua Literatura», o publicatie editata de Uniunea
Scriitorilor si dedicata tinerilor autori.
Redactorii si colaboratorii revistei - Ana Chiritoiu, Igor Mocanu,
Mihaela Michailov, Ruxandra Ana, Gruia Dragomir, Elena Draghici si
Bogdan Boureanu -
i-au invitat în Club, pentru aceasta seara, pe scriitorii Ana Maria
Sandu, Vasile Ernu, Cezar Paul Badescu, Ion Manolescu, Maria
Manolescu.
Studenti la litere, cei mai multi dintre redactorii „Noii literaturi"
propun o abordare proaspata a literaturii care se scrie astazi.
În ultima parte a serii, doi dintre poetii care au facut parte
dintre scriitorii selectati de Adrian Urmanov pentru Atelierul de la
Manastirea Râsca, la editia a doua, vin în fata spectatorilor de la
„poeticile cotidianului". Editura Vinea va aduce în Club A noua
editie a volumului „Literatura potentiala 2", care îi include pe
toti cei 12 tineri selectati pentru Râsca.
Dintre ei, Adrian Georgescu a incercat sa vina pe scena Club A cu
trupa Side Effects din Ploiesti, hotârat sa faca drumuri dus-întors
între microfonul la care va citi poeme si bateria de la care îsi
acompaniaza colegii. Nu a reusit. Alaturi de el, Livia Marinescu si
Catalina Vieru au raspuns întrebarilor legate de poezia care le-a
adus la Râsca si despre ce înseamna un atelier de creatie în
manastire.
2007
15 editii Poeticile Cotidianului
XLII-LVI
XLII Ianuarie18-Poeticile Cotidianului-invitat Liviu Lucaci
XLIII Februarie 1-Poeticile Cotidianului - seara de literatura în
miscare Daniela Ratiu
XLIV Februarie 22-Poeticile Cotidianului-Lasare Steaua...fara Mihai
Sebastian de Dumitru Crudu
XLV Martie 1-Poeticile cotidianului - invitat Remus Cernea Cata
politica si cata filosofie in societate.
XLVI Martie 9-Peticile cotidianului - lansare Belle de nuit
XLVII Martie16.-Primavara poetilor - la Poeticile Cotidianului cu
poeme mixate de RA, poeme pictate la Atelierul condus de Nina Vasile
si Verrsiuni de Versus-Versum
XLVIII Aprilie 12-Poeticile cotidianului Videopoemele incep sa se
organizeze cu Andrei Ruse- POEZIE in actiune
XLIX Aprilie19-Poeticile cotidianului - Seara de literatura in
miscare Cosmin Dragomir
L Aprilie 26-Poeticile cotidianului: Romanul politist se intoarce la
editura Tritonic
LI Mai10-Poeticile cotidianului - Lansare Vampirii sudului
LII Mai 31-Poeticile cotidianului - lansare: BONG de Alex.
Vakulovski
LIII Noiembrie 23 - Poeticile Cotidianului - Human Zone/ Chisinau @
Bucuresti - Andrei Gamart, Hose Pablo, Corina Ajder, Vadim Vasiliu
si Daria Vlas au fost in Club A pentru a citi poeziile lor si pentru
a lansa volumele pubhlicate independent "Capsune in inima mea"de
Hose Pablo si "Eu spun dragoste"de Andrei Gamart. Pe langa
inregistrarile video de la actiunile poetice ale grupului de pe
strazile Chisinaului, invitatii au adus poeme inregistrate cu Vlad
Gatman si Alex Cosmescu.
LIV Noiembrie 30 - Poeticile Cotidianului - Literatura dedicata -
despre volumul de poeme "Cantece pentru Maria"de la editura Vinea
cat si romanul "Intamplari de la marginea lumii" (editura Cartea
Romaneasca) Cosmin Perta
LV Decembrie13 Poeticile Cotidianului au avut revelatia lui Liviu
Birsan, autorul volumului Ochiul si pulberea, aparut in colectia
''Ego. Proza''.
LVI Decembrie 20 - Poeticile Cotidianului CORP//uri//VIR//tu//ALE cu
Lucia Simona Dinescu despre volumul lansat la editura Polirom,
"Corpul in imaginarul virtual".
2008
LVII Ianuarie 18 - Poeticile Cotidianului au avut ca invitati echipa
revistei "Stare de Urgenta" lansata la Chisinau de Marius Ianus si
Dumitru Crudu. Alaturi de Marius Ianus Mitos Micleusanu si Vasile
Ernu au vorbit despre literatura de astazi din Romania cu infuzia de
prospetime livrata de scriitorii originari din Basarabia.
LVIII Ianuarie 24 Poeticile Cotidianului au avut ca subiect
Literatura dincolo de Clisee. Costi Rogozanu a vorbit despre volumul
sau "Fuck the Cool. Spune-mi o poveste" aducand Poeticilor cea mai
interesanta cronica de pana acum http://gramo.ro/2008/01/25/la-poeticile-cotidianului/
(la concurenta cu textul semnat in 2005 de Matei Florian in Dilema
la lansarea noii colectii de poezie a CR in 2005.
LX Ianuarie 31 Literatura feminista sau feminina - Miruna Vlada a
invitat-o pentru o discutie care a pornit de la volumul ei "Pauza
dintre vene" pe poeta Oana Catalina Ninu. Invitatul de onoare al
serii a fost Angela Marinescu, poeta careia i-a fost atribuita
influenta cea mai celor mai recente aparitii de poezie.
LXI Februarie 7 - Poeticile Cotidianului - Poeti Poezie Critica Eu
Poetic. Volumele "O PANORAMA CRITICA A POEZIEI ROMANESTI din Secolul
al XX-lea" de Marin Mincu si "DOUAMIISMUL POETIC ROMANESC" de
Stefania Mincu au fost puncte de plecare fertile pentru o discutie
la care au participat si Dan Sociu si Mihail Galatanu.
Intalnirea a fost insotita de prezentarea numarului 2 al revistei
"Cuvantul"care include un interviu cu criticul literar Marin Mincu.
LXII Februarie 15 - Poeticile Cotidianului au fost organizate ca
"Scoala speciala de poezie" Viviana Muşa a adus in Club A pentru
lansarea volumului persoana careia ii erau dedicate poemele din
placheta editata de Un Cristian, "Scoala Speciala", Doamna Jeni
(Eugenia Streche). Alaturi de noi a fost si tanara scenografa
Alexandra Penciuc. Muzicile si poemele au fost asigurate de pe
inregistrari audio editate de Viviana Musa de copii Lucian, Narghita,
Veronica si Alexandru.
Mai pe larg a comentat Iulia Popovici in Ziua.
LXIII Februarie 21 - Poeticile Cotidianului au avut ca tema
"Eminescu renegociat". Editura Cartea Romaneasca a propus dezbaterea
pornind de la recenta aparitie editoriala a volumului "Eminescu.
Negocierea unei imagini" de Iulian Costache. Alaturi de autor, au
fost la Poetici jurnalistul Cristian Tudor Popescu, universitarul
Liviu Papadima, scriitorul Cezar Paul-Badescu, criticul literar
Daniel Cristea-Enache si poetul Bogdan Ghiu.
Mai multe in articolul Alinei Purcaru din Cotidianul.
LXIV 28 Februarie- Poeticile Cotidianului au avut un public dedicat
lui Iulian Tănase. Autorul "Imblanzitorului de cafea" a discutat
despre pasiunea de a fi poet fara normele grupurilor literare si a
facut pasiuni fulgeratoare printre cititorii din sala care au
prilejuit cea mai lunga sesiune de autografe de pana acum dupa
incheierea intalnirii.
Mai multe chiar pe blogul lui Iulian Tanase.
LXV Joi 6 martie de la ora 19.00- Poeticile Cotidianului o au ca
invitata pe scriitoarea Lorena Lupu: 2 romane, 1 scriitoare + 1
actrita + actor = Roman de cartier sau dragostea neimpartasita bate
frumos
LXVI miercuri 12 Martie Poeticile Cotidianului l-au adus pe Florin
Dumitrescu: Doar cateva tag-uri: Sarmalele Reci, Publicitate si
multa foarte multa poezie
LXVII miercuri 19 martie- Unde e Guevara d'altadata?. O seara care a
pornit de la "Jurnalul de Motociclist" al lui Che Guevara. Stangisti
si nostalgici, hegelieni si critici la sange
LXVIII, joi 27 martie - Republica literara Daniel Banulescu.
Cunoscutul scriitor vine in club A pentru a vorbi despre o cariera
in care imbina poezia si proza, la numai cateva zile dupa ce a
predat la editura viitorul sau roman. Poeticile va asteapta.
LXVIX, joi, 3 aprilie- RAcultura. Andrei Ruse a vorbeste despre
poezie (cateva exemplare din volului său Black job publicat de
editura Vinea anul trecut au fostdisponibile pentru cei care au
venit la Poetici) si despre romanul sau in curs de aparitie (Sony).
Invitat special al serii a fost Sorin Despot care a venit cu poezie
(de RA) si cu ultimele stiri despre relansarea site-ului
www.rocultura.ro
LXX, joi, 10 aprilie- ora 18.00 Suedia poetica de la Abba la Ikea-
Adela Greceanu, Elena Vladareanu, Claudiu Komartin si Dan Sociu
traduc poeti suedezi contemporani. Texte si inregistrari video.
Traducerile au fost realizate in cadrul unui atelier organizat de
Institutul Cultural Roman.
LXXI, joi 15 mai, ora 18.00 - Vinil fetite si poezie cu Cristina
Ispas
O seara de poezie si discutii despre artificial, manga si corpuri.
Proiectii de Bogdan Lipcanu.
Zice ca:
"Cristina Ispas s-a născut pe 29 august 1979 în oraşul Corabia - pe
linia de sud a ţării, exact în centru, cu perspectivă la bulgari.
vbim despre roboti, transhumanism, papusi, cyborgi, clone etc. ma
intereseaza in egala masura corpul, perfectionat, curat dar si
discutiile astea despre „cat de moral e sa operam asupra lui" (desi
astea d persp crestina in m mica masura) si despre „cat de periculos
e sa ..."
Volumul "Fetita mixaj pe vinil" a aparut la Editura Vinea in 2007.
LXXII- joi, 22 mai- ora 18.00- Poezia azi/ Bucuresti -New York si
retur- Claudiu Komartin, Elena Vladareanu, Dan Sociu, Constantin
Vica, Eugen Suman, Nora Iuga, Ioan Es. Pop. Invitat special- Corina
Suteu, Director ICR NY





Comentarii recente
în urmă cu 1 săptămână 2 zile
în urmă cu 1 săptămână 3 zile
în urmă cu 2 săptămâni 8 ore
în urmă cu 2 săptămâni 2 zile
în urmă cu 3 săptămâni 2 zile
în urmă cu 3 săptămâni 3 zile
în urmă cu 5 săptămâni 3 zile
în urmă cu 5 săptămâni 3 zile
în urmă cu 7 săptămâni 1 zi
în urmă cu 8 săptămâni 5 zile